pulpe bătrâne

câtă fericire ataractică de şahist cu experienţă zace tremurând în pulpele bătrâne ale unei femei bătrâne! cât cules de struguri copţi toamna târziu, cât plivit şi alăptat ascund varicele timide deasupra genunchiului. Ah! Fusta aia neagră şi ponosită o văd ca pe o Cutie a Pandorei pe care vreau s-o deschid. să văd valurile de grăsime cum se înghesuie în pielea prea puţină să ducă atâta experienţă de viaţă, atâtea puli jegoase. Ah! Şi dresurile alea scurte, sub genunchi, care te lasă să întrevezi doar o fantă discretă din comoara femeii. Ce spectacol, ce fiestă, ce orgie romană se întâmlpă între cutele alea generoase care ascund adevărate paradoxuri pentru un chimist: lipide, glucide, grăsimi, ţesuturi adipoase, toate se iau de mână şi dansează ca nişte iele, epocal şi primordial, pentru a-mi bucura ochiu cu acest tablou de Botero pe care niciun fotograf nu-l poate surprinde destul. Pentru că acolo unde e miezul gnoseologic pe care îl caut nu bate lumina…

şi pielea albă, virgină, dar totuşi transpirată ascunde şi ea ca o carapace ieftină, ca un seif de tablă, argumentul tare, dar totuşi moale al unei vieţi trăite printre sarmale aurite ca soarele sfânt de pe cer şi slănină de porc mai grea decât o pitică neagră. Ah! ce n-aş da să ling măcar o secundă aceste vibraţii ultime ale corpului femeiesc… aceste viori Stradivarius tocmite numai bine ca de un matematician vechi doar pentru urechile mele ciulite la aceste acorduri fine. La acest axiomă a prezenţei numărului de aur printre noi. Ah! cât adevăr platonic poposeşte în pulpele bătrâne ale unei femei bătrâne. Câtă autoreferenţialitate de sfânt! Câtă sinceritate brânzită! Câtă evanghelie cu slova în chirilică! Câtă mediocritate optimă! Câtă preistorie! Câtă frumuseţe prozaică proscrisă şi indexată de cenzura socială! Ah!

Ah!